Gradinita este primul lor in care copiii petrec cateva ore pe zi. Impactul institutionalizarii este deferit – unii copii sunt sfiosi, tacuti si retrasi si abia asteapta sa vina parintii sa-i ia acasa, altii sunt extrem de dezinvolti, se simt in largul lor, se imprietenesc repede cu ceilalti, sunt curiosi si gata oricand sa incerce lucruri noi.
Cei din urma dovedesc ca au inca de mici o foarte buna parere despre ei, cu alte cuvinte au ceea ce adultii numesc stima de sine. Cei din prima categorie au nevoie de atentie speciala, in primul rand din partea parintilor. Acestia trebuie sa-i ajute sa-si gaseasca repere care sa le ofere o buna parere despre ei insisi. Chiar daca in mediul familial par niste copii obisnuiti, care fac nazbatii si arata destul de siguri pe ei, parintii nu trebuie sa se lase inselati.
Masura stimei de sine se probeaza mai ales in relatiile cu ceilalti copii de varsta lor. Daca parintii nu-i ajuta acum, riscul este acela ca lipsa increderii in ei sa se perpetueze si chiar sa ia proportii pe masura ce inainteaza in varsta.
Cand se formeaza acest sentiment?
Atunci cand vorbim despre stima de sine, ne referim, in primul rand, la “sentimentele bune” pe care o persoana le are fata de ea insasi. In cazul copiilor, aceste sentimente sunt date de masura in care ei se asteapta sa fie acceptati si apreciati de adulti in general si de persoanele care conteaza pentru ei, in particular. Copiii care au o stima de sine reala se simt apreciati si iubiti de parinti. Ei stiu ca acestia ar face orice pentru a sti ca sunt bine si in siguranta si ca se pot baza pe ei in orice situatie. Din contra, micutii care nu se stimeaza pe ei insisi simt ca nu sunt apreciati si acceptati de adulti si ca nu se pot baza pe ei nici in situatii dificile, dar nici nu pot sa le impartaseasca micile lor bucurii. Copiii incep sa-si modeleze stima de sine inca din primele luni de viata. Atunci ei se ataseaza de parinti sau de bunici, in cazul in care acestia il cresc.
Atunci cand parintii le raspund la plans sau la suras, bebelusii incep sa se simta importanti si totodata iubiti de acestia. In primii ani ai vietii, copiii isi construiesc stima si increderea in sine exclusiv pe baza perceptiei adultilor fata de ei. Este o perioada extrem de importanta pentru cei mici si din acest punct de vedere. Acum ei simt ca apartin familiei din care fac parte, ca membrii ei ii sprijina, ii iubesc si fac tot ce le sta in putinta pentru a le satisface nevoile. In acelasi timp, ei isi gasesc locul in cadrul familiei, au un anumit “rol” pe care stiu ca trebuie sa-l joace. In cazul in care copilul are frati sau surori mai mici, parintii este bine sa aiba grija sa nu faca, nici macar neintentionat, diferente intre ei.
Trebuie sa-l trateze pe fiecare in parte in functie de personalitatea pe care o manifesta. Daca nu, copiii vor simti instinctiv ca sunt discriminati, iar cel care va considera ca este dezavantajat si mai putin iubit va avea o incredere in sine extrem de scazuta. Acest puternic sentiment al stimei de sine se formeaza pe parcursul intregii copilarii, dar si al adolescentei. Daca are baze reale, viitorul tanar va reusi mai usor in viata. Pentru ca parintii sa-l ajute sa-si construiasca acest sentiment, ei ar trebui sa stie ca este bine sa faca anumite lucruri vizavi de copiii lor dar si ca altele sunt total interzise.
Ce ar trebui sa faca parintii
Pe tot parcursul copilariei si al adolescentei, parintii trebuie sa faca tot posibilul pentru ca odraslele lor sa aiba incredere in ele insele. Exista gesturi pe care ar fi bine sa le evitati si gesturi care sa devina obisnuinte.
• fa tot posibilul ca micutul tau sa se simta iubit. Este bine ca intotdeauna sa crezi in el (chiar si atunci cand greseste) si sa-i arati acest lucru;
• incurajeaza-l tot timpul si ofera-i mici cadouri atunci cand reuseste sa realizeze un anumit lucru. Nu-l certa cand greseste, ci explica-i faptul ca greselile fac parte din procesul de maturizare a fiecarui individ;
• apropie-te cat mai mult sufleteste si sentimental de copil, pentru a putea sa-i intelegi sentimentele. Ajuta-l sa si le exprime (verbal sau in alte forme), pentru a nu deveni un introvertit;
• incearca sa nu-ti critici copilul (este o tentatie destul de mare, mai ales atunci cand greseste). Critica mai bine comportamentul care l-a adus intr-o anumita situatie ce nu-ti convine sau anumite manifestari pe care le-a deprins din mediile frecventate. In niciun caz nu-i spune cuvinte de genul “esti o persoana rea” sau „totul s-a intamplat din cauza prostiei tale”;
• apropie-te de prietenii copilului, pentru a sti cat mai bine de unde si ce fel de influenta pot sa exercite asupra lui;
• asculta-ti copilul atunci cand vorbeste despre el si chiar comenteaza ceea ce-ti spune, pentru ca el sa fie sigur ca l-ai auzit si ca te intereseaza ceea ce are de zis;
• este bine sa radeti si sa faceti haz in diverse situatii impreuna cu copilul, dar niciodata sa nu radeti de el;
• incurajeaza-l sa ia decizii de unul singur, pentru a-i da sentimentul de independenta. De asemenea, sprijina-l atunci cand vrea sa incerce lucruri noi si diverse, care il atrag. Toate acestea ii vor da un mare sentiment de siguranta si de incredere;
• accepta faptul ca poate sa aiba tot felul de temeri. Chiar daca tie iti par nesemnificative, pentru el pot sa ia amploarea unor drame. Fii alaturi de el si incearca sa-i alungi aceste spaime;
• orienteaza-l pe copil spre acele lucruri care ii aduc succese. Daca este bun la atletism, canta bine la chitara sau este un foarte bun orator, incurajeaza-l sa-si ocupe astfel timpul liber. Ba chiar este indicat sa-l indrumi spre o cariera intr-unul dintre domeniile care ii aduc satisfactii si in care s-a dovedit foarte bun.
Ce nu ar trebui sa faca parintii
Exista insa si lucruri pe care parintii ar trebui sa le evite in relatia cu copiii lor. Sunt acele lucruri care pot submina toate eforturile depuse pentru ca micutii sa-si dobandeasca increderea in ei insisi.
• nu-i aduce reprosuri de genul “ti-am spus eu…”. Este una dintre propozitiile pe care multi parinti le spun atunci cand cei mici nu asculta, iar lucrurile ies prost pentru copil. Asemenea remarci il fac pe copil sa se simta extrem de prost. El stie bine ca a gresit si nu mai are nevoie si de apostrofarile parintilor. Dimpotriva, i-ar prinde bine sa auda cuvinte de incurajare;
• nu-ti critica copilul in fata prietenilor, mai ales in cazul in care el poate fi prin preajma. Exista riscul sa te auda cum spuni ca de fapt este extrem de stangaci si nu mai stii ce sa faci ca sa-l ajuti. Daca se intampla sa te auda vorbind astfel despre el, toata munca depusa pentru a-si gasi increderea se va duce pe apa sambetei. Si nici macar nu vei sti de unde s-a produs schimbarea lui de atitudine;
• pastreaza-ti intotdeauna calmul, indiferent de situatie. Copiii sunt extrem de tentati sa-si copieze parintii. Iar daca in situatii critice ii vad pe acestia ca sunt disperati si nu stiu cum sa se descurce, atunci vor regreta ca i-au ales ca modele si vor intra in deriva. Nu vor sti daca ceea ce au facut pana atunci, imitandu-si parintii, a fost bine sau nu;
• niciodata nu-i spune copilului ca nu-l iubesti sau ca ti-ai fi dorit sa nu se fi nascut. Nici macar in gluma asemenea cuvinte nu trebuie spuse celor mici. Modul in care ii afecteaza este foarte greu de evaluat, iar daunele sunt iremediabile. In final, tot tu vei ajunge sa regreti ca la nervi ti-au “scapat” astfel de vorbe;
• nu-l insulta si nu ridiculiza lucrurile pe care le face, oricat de stupide ti s-ar parea anumite gesturi sau fapte ale copilului. Pentru el, cu siguranta are o anumita semnificatie. Este bine sa incerci sa afli care este aceasta si apoi sa actionezi in consecinta pentru a remedia ceea ce nu ti se pare a fi tocmai normal;
• nu trebuie sa-ti fie jena sa recunosti ca ai gresit fata de copil atunci se intampla acest lucru. Spune-i ca iti pare rau pentru ceea ce ai facut. El va aprecia gestul si mai ales va intelege ca si oamenii maturi pot sa faca greseli.Increderea in sine este un factor extrem de important in evolutia psihica si comportamentala a micutilor, iar parintii trebuie sa fie atenti sa le-o cultive
