Se spune că primul creator de modă a fost chiar Eva, care a creat hainele din frunze pe care ea și Adam le-au purtat după ce au mâncat din fructul oprit și și-au văzut goliciunea.
De atunci, urmașele ei au încercat mereu să fie la curent cu ultimele tendințe în materie de modă. Cu toate acestea, mai există și unele voci care reclamă faptul că nu își pot îndeplini acest vis deoarece nu dispun de sumele necesare. Simple scuze, susțin cei de la abc fashion, care sunt de părere că se poate crea o garderobă la modă, fără să fie nevoie să investiți sume uriașe de bani.
Bunul gust, cel mai bun criteriu
Atunci când vine vorba de alcătuirea garderobei, primul criteriu după care trebuie aceasta organizată este bunul gust. Degeaba o persoană se laudă cu numeroase haine de firmă, chiar creații ale unor designeri celebri, dacă nu știe cum să le poarte. Calitatea produselor contează, la care se adaugă și felul cum arată, ne spun specialiștii de la Abc Fashion.
Atenție la reduceri!
Chiar și marile magazine, cele ”cu greutate”, au perioade de reduceri, așa că fiți atente când se organizează o astfel de sesiune, pentru că aveți șansa reală de a pleca acasă cu produsul visat, la un preț acceptabil, ba chiar mic față de cât costă în mod normal. Vitrinele magazinelor sunt cel mai bun indiciu, dar puteți să vă faceți prietene printre vânzătoarele magazinelor de profil și astfel, să fiți cu un pas înaintea celorlalte Eve pasionate de fashion, după cum sunt de părere cei de la Abc Fashion.
Cumpărături online
În ultima vreme, shopping-ul online este pe un trend ascendent, și nu puține sunt doamnele sau domnișoarele care renunță să mai meargă fizic la un magazine și să își aleagă hainele dorite. În plus, în acest caz, magazinele care oferă această posibilitate, cum este și Abc Fashion, au numeroase promoții sau reduceri, care nu fac decât să fie în avantajul clientului. Livrarea se face rapid, există și posibilitatea ca produsul să fie returnat în anumite condiții. Cum ar veni, ce poate fi mai bun?
Lichidările de stoc
O adevărată pasionată de modă va ști să aștepte și… lichidările de stoc. Potrivit specialiștilor de la Abc Fashion, lichidările de stoc sunt perfecte atunci când se are în vedere achiziționarea de produse la un preț redus. Nu puține sunt magazinele care apelează la această metodă pentru a scăpa rapid de marfă, și astfel există posibilitatea, destul de serioasă, ca un articol vestimentar scump să fie acum achiziționat la un preț chiar derizoriu. Și nimeni nu va ști că l-ați luat de la o lichidare de stoc. Sau, mă rog, aproape nimeni.
Magazinele Outlet
Acest tip de magazine sunt perfecte pentru cele care nu vor să cheltuiască prea mult pentru a avea o garderobă mereu la modă, potrivit specialiștilor de la Abc Fashion. Produse din colecții mai vechi, ale unor branduri cu renume, se regăsesc aici la prețuri pentru toate buzunarele.
Folosește-ți imaginația
O adevărată pasionată de fashion stă mai mult decât bine la capitolul imaginație. De aceea, nu este nevoie să cumperi haine noi, atunci când cele vechi mai pot fi încă purtate. Trebuie doar puțin transformate, iar cei de la Abc Fashion vă oferă și câteva idei. Puteți schimba niște nasturi, adăuga puțină dantelă, câteva etichete noi, pantalonii pot fi scurtați și dotați cu mai multe fermoare. Posibilitățile sunt numeroase, și cel mai bine este să vă lăsați imaginația să zboare și să deveniți propriul designer.