Nu stiu voi cum sunteti, dar eu am o pasiune notorie pentru destinatii culturale, muzee si alte chestii plicticoase. Cu toate astea, trebuie sa fac o marturisire socanta (pregatiti ouale stricate): la un moment dat in viata mea, intr-o clipa in care mintea rationala mi-a fost intunecata de o viziune negru-cafenie, amintirea unui miros dulceag si a unui gust usor amarui in fundul gurii, ei bine, intr-un moment in viata mea am fost in stare sa renunt la vizitarea unor ruine pentru, well, ciocolata.
Grav, nu? Mai ales ca era vorba de ruinele zapotece de la Monte Alban, cele mai bine pastrate si mai mari ruine care au mai ramas de la zapoteci, si unul dintre cele mai importante complexe arheologice din Mexic, si totusi… nu m-am putut abtine, ce vreti. O sa ajung eu la Monte Alban data viitoare.
Dar mai intai, ce m-a convins pe mine sa prefer ciocolata unor ruine de o asemenea importanta? Pai, dincolo de pofta :P, sa spunem ca era vorba si de o oarecare curiozitate culturala. Nah, hai ca nu ma dezmit intru totul.
Ce stiam eu despre ciocolata mexicana inainte sa ajung acolo
Inainte de toate stiam ca noua ciocolata de la mexicani ni se trage: moda bautului de ciocolata a inceput in Europa in momentul in care Hernan Cortes a introdus la curtea Spaniei acea bautura misterioasa a aztecilor. Insusi cuvantul ciocolata vine de la xocolatl, un cuvant in nauhatl, limba vorbita de catre indigenii din Mexic si America Centrala.
Mai stiam si ca gustul ciocolatei de azi e diferit de cel original al bauturii aztecilor. Pe langa procesul de fabricatie diferit, europenii au mai adaugat la ingrediente zaharul, si au scos tot felul de alte ierburi aromate cu care aztecii isi condimentau bautura. Cel putin asa e ciocolata care se consuma azi in Europa.
Dar in Mexicul de azi, ma intrebam, cum o fi ciocolata? Oare mexicanii, intre timp, au adoptat gustul nostru sau beau inca cum se bea pe vremea stramosilor lor? Oare o fi avand zahar? Dar chili?
Cam astea erau intrebarile mele inainte sa ajung in Mexic si la care imi propuneam sa gasesc un raspuns. Mai exact, la Oaxaca. Pentru ca mai stiam ca Oaxaca e capitala ciocolatei in Mexic, un loc unde, chiar daca nu se cultiva, exista o traditie a productiei de ciocolata. Asa ca m-am informat pe net unde trebuie sa merg pentru a gusta ciocolata de Oaxaca, cand trebuie mers, si intr-una din diminetile pe care le-am petrecut in Oaxaca ma indreptam spre strada Francesco Javier Mina, in spatele pietei de artizanat. E bine sa mergi dimineata, pentru a prinde demonstratiile de ciocolata.
O dimineata cu gust dulce
Exista mai multi producatori de ciocolata artizanala in Oaxaca. Cei mai importanti doi sunt La Soledad si Mayordomo, ambele firme avand mai multe magazine de desfacere pe strada respectiva.
Am intrat in amandoua, pe rand. Cum ma asteptam, ciocolata era peste tot: in cutii de carton pline cu bomboane de ciocolata, in tablete de ciocolata pe tejghea, in recipiente de metal cu praf de ciocolata, in borcanase cu ciocolata, in pungi de plastic (?!) cu sos de ciocolata si… in malaxoare! Si Mayordomo si La Soledad faceau demonstratii de ciocolata mexicana. Bine, demonstratiile se organizeaza pentru grupuri, dar eu m-am nimerit sa intru intr-unul din magazine in acelasi timp cu un grup de americani, asa ca am prins si eu cate ceva din zbor.
Asadar, cum se prepara ciocolata in Oaxaca? Simplu. Se macina. Se macina boabele de cacao impreuna cu zahar si cu scortisoara. La temperatura camerei. Daca mai e nevoie, se pot adauga migdale, cafea, vanilie sau lapte. Se macina bine-bine in cateva malaxoare consecutiv, pana cand rezulta o pasta destul de omogena, din care se da vizitatorilor spre degustare (nu e nevoie sa vii cu grup ca sa ti se ofere) si care ulterior se preseaza in forme pentru a prepara tabletela de ciocolata.
Nu stiu daca ati fost vreodata in muzeele de ciocolata din Europa. Eu le cam bifez pe toate cand ajung in vreun loc ciocolatier 😛 (pasiunea mea pentru ciocolata nu e de azi, de ieri), asa ca am avut ocazia sa vad, ori din scurte filme de prezentare din muzee, sau chiar live, asa ca aveam o idee despre procesul fabricarii ciocolatei pe care o consumam noi. Si ce am vazut la Oaxaca e ca procedeul era complet diferit de cel prin care se obtine ciocolata pe care o gasim noi. Nu era nici o prelucrare termica, nu se utiliza unt de cacao sau alte ingrediente derivate din cacao. Erau doar boabe macinate. Si fara chili.
Cum se consuma ciocolata in Oaxaca? M-am asezat la o masa sa beau o ciocolata calda la Mayordomo. Am fost intrebata daca prefer cu apa sau cu lapte. Cu apa, evident, asa se prefera in Oaxaca, pentru a se pastra puritatea gustului. Peste cateva minute am primit minunatia: o ulcica de lut, cu o licoare intunecata si foarte fierbinte, si, langa, pan de yema. Adica un fel de chifla.
Iar gustul? Direct si totusi delicat, aromele se intrepatrundeau usor, fara sa aiba iz puternic de scortisoara sau migdale. Iar la ciocolata in tablete am remarcat si consistenta. Usor crocanta, cand o spargeai intre dinti se prefacea in pulbere si in bucati mai maricele care nu se macinasera complet. Si foarte, forate dulce. Ca o placere (ne)vinovata.
