Cresterea economica depinde de mai multi factori dintre care se remarca economiile si schimbarea tehnologica. In prezent traim intr-o spirala de inflatie generata de criza globala a ofertei, dependenta intensa de energie si invazia rusa a Ucrainei. In plus, dupa aproape doi ani de izolare, consumul s-a accelerat. Toti acesti factori au supraincalzit economia si ameninta cresterea acesteia.
Economistii americani Robert Solow si Trevor Swan si-au dezvoltat teoria cresterii economice in 1956. In el, ei stabilesc ca economisirea (care devine investitie) este principalul motor al cresterii si ca, desi consumul este pozitiv, nu trebuie sa fie excesiv. Aceasta este regula de aur a ratei de economisire .
Apoi, inflatia, care nu este altceva decat manifestarea extrema a cresterii consumului, incetineste posibilitatea cresterii economiilor si, prin urmare, limiteaza cresterea.
Teoria Solow si Swan explica ca motorul initial al cresterii este economiile. Aceste economii sunt reinvestite si genereaza capital nou. Acumularea de capital produce venituri mai mari. Acel venit mai mare este din nou destinat consumului si economiilor, iar roata se intoarce din nou. Se creeaza astfel un cerc virtuos in care soseste un moment in care acumularea de capital este de asa natura incat nu mai este posibila cresterea in continuare.
Aceasta este ceea ce este cunoscut sub numele de stare de echilibru . Prin urmare, economiile tarilor ar tinde sa creasca pana la o stare stationara. Doar evenimente la fel de relevante precum crizele, razboaiele sau dezastrele naturale ar putea separa economia de starea ei stationara. Cand economia se redreseaza, datorita economiilor, ar tinde din nou spre starea stationara.
Astfel, in teorie, toate economiile ar trebui sa tinda spre o stare de echilibru. Dar practica arata ca exista economii, in special cele occidentale, care tind spre crestere permanenta. Deci, pe langa economii, trebuie sa existe si alte parghii pentru cresterea economica.
Crestere si inovare
Tehnologia si capitalul uman sunt, de asemenea, importante in explicarea cresterii economice. Daca economistii neoclasici s-au concentrat pe relatia dintre inovatia tehnica si capitalul fizic, Gregory Mankiw, David Romer si David N. Weil au studiat relatia dintre inovatia tehnica, capitalul uman si institutiile, inclusiv guvernele, care se confrunta cu cresterea unei economii.
Schimbarea tehnologica este rezultatul interactiunii dintre capitalul uman, inovare, cercetare si dezvoltare. Romer insusi a recomandat ca banii publici sa finanteze institutiile de invatamant si cercetarea si dezvoltarea.
Pentru Hans-Jurgen Engelbrecht, nivelul educational joaca un rol decisiv in unele faze ale dezvoltarii economice. Acest lucru a fost vazut in mod clar odata cu cresterea economica a tigrilor asiatici (Singapore, Hong Kong, Taiwan si Coreea de Sud) in anii 1960. Cresterea productivitatii este mai rapida in tarile cu un nivel mediu de scolarizare mai ridicat.
Dezvoltarea capitalului uman are efecte mai mari asupra cresterii atunci cand este specifica difuzarii tehnologice. Subiectele STEM (stiinta, tehnologie, inginerie si matematica) se incadreaza in aceasta categorie. Prin urmare, pentru a prezice cresterea economica, economistii se uita la indicatori educationali (ani de scolarizare, cheltuieli pentru educatie, timpi de predare…).
Crestere tehnologica si educatie
Dupa investigarea PIB-ului pe cap de locuitor al economiei americane (2001), profesorul Robert J. Barro a concluzionat ca cresterea calitatii capitalului uman are un impact pozitiv asupra ratei de crestere a economiei. Din cercetarile sale, s-a recunoscut ca capitalul uman este si un motor de crestere.
Nu conteaza doar cantitatea de studii (anii de scolarizare), ci si calitatea acesteia, rezultatele obtinute. Politicile educationale ale fiecarei tari trebuie sa fie in concordanta cu pozitionarea strategica a economiei sale.
Alte modele nu atat de formale de crestere economica iau in considerare factori precum politicile financiare, resursele naturale disponibile si chiar nivelul de coruptie dintr-o economie.
La fel, alti economisti au identificat sistemul de valori care marcheaza o anumita cultura sau religie ca sursa de crestere economica. Este un factor greu de cuantificat, dar care poate avea un impact decisiv.
Crestere si politici publice
Nu in ultimul rand, gasim participarea guvernelor la cresterea economica prin politicile lor fiscale si cheltuielile publice. Investitiile mai mari in infrastructura afecteaza pozitiv cresterea economica in masura in care cresterea productivitatii datorata investitiilor publice isi are efectele ulterior asupra colectarii impozitelor.
Pentru Mankiw, investitiile in educatie si sanatate favorizeaza cresterea economica. Transferurile (ajutoare, subventii etc.) sunt si ele pozitive, in masura in care sunt prezentate ca politici redistributive care favorizeaza segmentele cele mai vulnerabile. In ceea ce priveste impozitele, cel mai bun lucru de facut este sa impozitezi capitalul fizic si nu veniturile lucratorilor, deoarece acestea genereaza externalitati pozitive.
Rezultatele cercetarii si dezvoltarii unei companii nu numai ca vor aduce beneficii companiei sau industriei in cauza, dar ajung sa produca externalitati pozitive pentru o mare parte a societatii. De exemplu, cercetarea si dezvoltarea in domeniul semiconductorilor genereaza beneficii pentru producatorii de cipuri, dar si pentru producatorii de baterii si sectorul auto.
Economiile nu trebuie sa piarda din vedere acesti factori si modul in care contribuie ei la cresterea lor.
