Cand cel de-al 116-lea Congres, inclusiv o Camera a Reprezentantilor controlata de democrati, va depune juramantul, nu vor lipsi problemele stringente care sa solicite atentia legislatorilor. Acestea includ poate cea mai solemna intrebare cu care se confrunta orice guvern: cand si cum sa desfasoare puterea uimitoare a fortelor armate ale Statelor Unite.
Putine chestiuni sunt la fel de complexe sau de consecinte. Iar Congresul nu ar trebui sa fie timid. Constitutia acorda puteri concurente in domeniul afacerilor externe Congresului si presedintelui, cu asteptarea – chiar si cererea – unei supravegheri agresive. Dupa ce a servit la ambele capete ale Pennsylvania Avenue, inteleg ca multi de la Casa Alba vor vedea acest rol al Congresului ca pe o pacoste. Dar ar fi bine sfatuiti sa-l intampine, deoarece un parteneriat deplin cu Congresul in probleme de securitate nationala va imbunatati atat politicile, cat si executia lor, in timp ce va incepe sa restabileasca increderea poporului american in Washington.
Administratia presedintelui american Donald Trump a lipsit foarte mult de o astfel de supraveghere in primii doi ani. Doua stiri recente evidentiaza necesitatea investigatiilor Congresului in chestiunile care ii afecteaza pe americanii de peste mari. Unul ne spune ca responsabilitatea pentru ambuscada mortala din 2017 a trupelor americane din Niger este inca o chestiune de disputa. Iar celelalte raporteaza ca Garda Nationala a Armatei isi desfasoara propria investigatie pentru a stabili daca o unitate desfasurata in Afganistan a fost instruita si echipata corespunzator dupa ce cererea sa de echipament specific nu a fost indeplinita.
Congresul a ramas in urma in indeplinirea chiar si a celei mai elementare obligatii de supraveghere, si anume de a evalua aptitudinea oficialilor care ar reprezenta Statele Unite in strainatate in functii diplomatice sau militare.
Congresul a ramas in urma in indeplinirea chiar si a celei mai elementare obligatii de supraveghere, si anume de a evalua aptitudinea oficialilor care ar reprezenta Statele Unite in strainatate in functii diplomatice sau militare. Potrivit The Washington Post si Partnership for Public Service, dintre posturile care necesita confirmarea Senatului, 25 la suta in Departamentul Apararii si aproape jumatate in Stat si Trezorerie inca nu au fost ocupate. In multe cazuri, administratia Trump nici macar nu a inaintat un candidat pentru a fi luat in considerare Senatului, preferand sa lase pozitia in mainile unui functionar interimar neconfirmat. Pentru a forta administratia sa continue efortul sau lent istoric de a ocupa posturi, Senatul ar fi putut retine finantarea pana cand aceste posturi au fost ocupate. In schimb,
In ultimele saptamani, Senatul a inceput sa dea semne de disponibilitate pentru a-si afirma competentele de supraveghere, oricat de precaut. Suferinta ingrozitoare din Yemen si uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, aparent ordonata de printul mostenitor saudit Mohammed bin Salman, au fortat in cele din urma un grup bipartizan de senatori sa-si exercite o autoritate rar folosita. Senatorii au fortat o dezbatere si un vot pentru a intrerupe finantarea SUA pentru razboiul prost conceput din Yemen, condus de Arabia Saudita. Acesta este un inceput bun pe care ar trebui sa se bazeze cel de-al 116-lea Congres.
Puterea executiva si cea legislativa trebuie sa-si reechilibreze puterea in conformitate cu Constitutia si normele anterioare acestei administratii. Din fericire, o mare parte din aceasta munca poate fi facuta destul de simplu. Congresul isi poate reafirma competentele existente, inclusiv autoritatea de a directiona sau retine fonduri pentru toate operatiunile, interne si internationale. Ar trebui sa puna intrebari grele administratiei Trump, public si privat; si ar trebui sa refuze sa lase administratia sa dicteze ce membri ai Congresului au acces la informatii extrem de importante, inclusiv informatii, pentru conducerea afacerilor externe.
Exista, totusi, un domeniu critic in care Congresul ar putea avea nevoie sa recurga la legislatie pentru a asigura conduita eficienta a politicii externe a SUA. In timpul administratiei Obama, Statele Unite au desfasurat trupe in Siria pentru a sprijini eforturile siriene de a elibera Raqqa de Statul Islamic (cunoscut si ca ISIS). Aceasta desfasurare a fost in concordanta cu Autorizarea pentru Utilizarea Fortei Militare (AUMF) adoptata de Congres si semnata de presedintele George W. Bush la 18 septembrie 2001. Astazi, administratia Trump vorbeste deschis despre deturnarea acelor trupe pentru a contracara agresiunea regionala iraniana. Nicio interpretare credibila a autorizatiei din 2001 nu ar include contracararea agresiunii iraniene sub auspiciile acesteia.
Pentru a-si revendica pe deplin rolul constitutional corespunzator in gestionarea problemelor de securitate nationala, Congresul ar trebui, prin urmare, sa voteze pentru inlocuirea si imbunatatirea Autorizatiei de utilizare a fortei militare din 2001 cu privire la autorii actelor de 11 septembrie si sa abroge Autorizatia de utilizare a fortei militare din 2002 impotriva Irak.
Mai multi membri ai Congresului, condusi cel mai viguros de Tim Kaine, senatorul democrat din Virginia, au introdus noi AUMF. Actul de preluare, dezbatere si adoptare a unui nou AUMF trimite un mesaj in multe moduri mai important decat continutul propunerii in sine. Congresele succesive au permis AUMF-urilor din era Bush sa continue fara dezbateri, actualizare sau schimbare timp de mai bine de 17 ani. Dezbaterea si inlocuirea lor ar revigora serios rolul Congresului in problemele de securitate nationala.
Un nou AUMF ar continua sa fie conceput pentru a fi utilizat impotriva organizatiilor teroriste, precum Al Qaeda sau ISIS, si nu a unor state, precum Iranul. Din acest motiv, ar trebui sa precizeze impotriva cui autorizeaza presedintele sa foloseasca forta, asigurandu-se ca include ISIS, Al Qaeda si anumite forte asociate pe care le-a identificat presedintele Barack Obama si le-au afirmat instantele federale. Daca liderii tarii noastre decid ca folosirea fortei este necesara impotriva Iranului, poporul american are dreptate sa se astepte ca o astfel de decizie sa fie dezbatuta pe meritul sau.
Cu sfera de aplicare a autoritatii bine definite, Congresul nu ar trebui sa caute o limitare geografica a locului in care acea autoritate ar putea fi exercitata. Congresul nu poate anticipa astazi unde se va materializa o amenintare ISIS, asa ca nu ar trebui sa incerce sa puna limite geografice in cazul in care in afara Statelor Unite ar putea fi nevoiti sa folosim forta.
Un nou AUMF ar trebui sa precizeze, totusi, ca nu este o autorizatie pentru implementari la scara larga care consuma resursele SUA; creeaza un hazard moral pentru tari precum Irak, care nu reusesc apoi sa investeasca in propriile institutii de securitate; si sa sublinieze prea mult operatiunile de combatere a terorismului in detrimentul confruntarii cu o China in ascensiune si o Rusia renastere. Presedintele Obama a propus odata ca orice nou AUMF sa interzica „perdurarea operatiunilor ofensive la sol”. Presedintele Trump si-a exprimat si scepticismul cu privire la valoarea tinerii cizmelor pe pamant in locuri precum Irak si Afganistan. Ne putem imagina o varietate de moduri in care un nou AUMF ar putea in mod util sa restranga astfel de implementari ca raspuns la anumite amenintari teroriste.
In cele din urma, Congresul ar trebui sa insiste asupra unei limita de timp, sau a apusului, pentru orice nou AUMF. De mai bine de 17 ani, Congresul s-a dovedit ca nu este dispus sa faca pasul dificil din punct de vedere politic de a reexamina razboiul impotriva Al Qaeda si a fortelor asociate acesteia. O AUMF limitata in timp – poate cinci ani – va asigura ca viitoarele Congrese continua sa isi indeplineasca responsabilitatile preconizate de fondatorii nostri.
Dezbaterea si reautorizarea utilizarii fortei militare nu va fi usor. Stiu asta din experienta. De mai bine de 17 ani am fost implicat indeaproape in dezvoltarea si utilizarea AUMF-urilor existente. Am condus negocierile cu personalul pentru liderul majoritatii din Senat cu privire la AUMF din 2001 si 2002 si am dezvoltat politici pentru utilizarea acelor autoritati ca consilier adjunct pentru securitate nationala si sef de personal la Casa Alba Obama. Cand regimul presedintelui sirian Bashar al-Assad a dezlantuit arme chimice in 2013 si presedintele Obama a cerut noii autoritati sa foloseasca forta pentru a raspunde, Congresul a refuzat. Orice nou AUMF va fi deosebit de dificil acum, avand in vedere probabila opozitie din partea Casei Albe a lui Trump. Dar supravegherea nu este o alegere pe care Congresul trebuie sa o faca. Este ceea ce cere Constitutia – si ceea ce merita poporul american.
