Se spune ca au trecut mai bine de o mie de ani de la ultima data cand ochii limpezi s-au uitat cu atentie la orasul antic Petra. Era un pelerin pe nume Sheikh Ibrahim si purta o capra pe umeri. Se indrepta spre mormantul lui Aaron, dincolo de satul Wadi Musa, pentru a sacrifica animalul in memoria profetului, unul dintre oamenii din Coran care stapaneau cel mai bine arta vorbirii. Dar oamenii locului aveau putina incredere in acel om atat de diferit de ei. Era descurajat sa cutreiere desertul, iar pana in 1812 Estul fusese plin de spioni occidentali care cautau sa fure banii si credinta poporului lor. Au avut incredere in bunatatea pelerinului si l-au lasat sa plece cu un ghid pentru a preveni pierderea lui.
Dar nu exista coincidente in viata acestui calator elvetian. Exista barbati care traiesc o suta de ani si vietile lor ar putea fi adunate in putin mai mult de o pagina. Burckhardt a murit la 33 de ani si inca mai avea timp sa mearga centimetru cu centimetru prin toate arenele Egiptului si sa intre in toate moscheile din Est. Totul a inceput la Universitatea din Cambridge, studiind araba, pentru ca cunostintele nu cunosc granite. I s-a oferit sa faca parte din expeditia care a descoperit izvoarele raului Niger, in inima Africii, iar din acea zi nu a mai avut alt scop in viata. Se spune ca si-a petrecut zilele la soare pentru a se obisnui cu incercarile grele ale calatoriei, ca a renuntat la mancare si apa decat in stricta necesitate. Soarele Cambridge este cea mai proasta dintre lunile africane.
A mers la Alep in 1809, cel mai crestin oras din Siria, si a locuit cu oamenii sai timp de doi ani, adoptand numele de Ibrahim Ibn Abdallah, pentru a trece neobservat. Acolo a studiat Coranul si a fost instruit in legile islamice. Unii cred ca convertirea lui a fost sincera. Altii sustin ca totul a fost un siretlic.
Burckhardt a trait intotdeauna intre lumea inventiei si suspiciune. In timpul sederii sale in Siria, dominata la acea vreme de Imperiul Otoman, nu a incetat in eforturile sale de a invata. A fost instruit in nobila arta de a calatori pe jos, cel mai bun mod de a se impregna cu intelepciunea oamenilor. A vizitat Palmira si ramasitele romane imprastiate in tot Levantul, batute de uitare si ostracizate ca vestigii ale zeilor pagani.
Dupa ce a descoperit Petra, fatada Trezoreriei cu doua niveluri de coloane si frontoane clasice, a revenit la scopul sau de a descoperi izvoarele raului Niger. Pentru a face acest lucru, a trebuit sa treaca prin Cairo, capitala intregului Est. In haramul moscheii al-Azhar statea imediat dupa rugaciune pentru a desena arcadele ascutite. S-a plimbat linistit pe aleile medinei si a baut ceai de menta dupa-amiaza tarziu. Pana cand o caravana comerciala s-a indreptat spre sud. Era timpul sa incep calatoria.
Caravana a urcat pe cursul Nilului, un rau stravechi si greu, care ascundea si pe malurile lui, sub pamant, vestigii ale altor trecute ascunse. In acest fel, la periferia Cairoului, a descoperit templul lui Ramses al II-lea, din Abu Simbel, pe care a putut sa-l urmareasca in caietele sale si sa-l descrie in detaliu. Dar Africa a continuat sa reziste si i s-a interzis trecerea in Sahara. Raul Niger putea astepta, pofta lui de calatori nu putea. In acest fel, a trecut Marea Rosie, asa cum a facut Moise candva, si a intrat in Mecca, orasul sfant al islamului, teren interzis pentru oricine nu era musulman. Acolo a trait cateva luni, sub numele de Ibrahim Ibn Abdallah, si a incheiat hajj-ul sau pelerinajul in orasul sfant. A inconjurat Kaaba de sapte ori si a sarutat piatra neagra, fragmentul de paradis.
La intoarcerea in Egipt, traversand desertul arab, a urcat pe Sinai si s-a odihnit in cele mai vechi manastiri ale crestinismului, unde figura lui Hristos pare sa fi fost luata dintr-o oglinda. A murit cateva zile mai tarziu la Cairo, la varsta de 33 de ani si neputand sa nu mai priveasca spre izvoarele Nigerului, care ii fusesera atat de evazive. In esecul sau, a gasit un oras pierdut, Petra, si templul unuia dintre cei mai mari faraoni pe care i-a avut Egiptul.
Burckhardt, sau Ibrahim Ibn Abdallah, a fost calatorul care a amintit lumii islamice ca Antichitatea se odihneste sub pietrele moscheilor sale. El a fost europeanul care a aflat despre frumusetile Orientului si a redat vederea unei civilizatii pierdute.
