Dupa cum am mai spus si cu alta ocazie, romanul lui Scalzi din 2011, Fuzzy Nation, m-a facut sa astept cu speranta viitoarele carti ale popularului scriitor american. Din pacate, Redshirts a fost o mare dezamagire, fiind de departe cea mai slaba carte pe care am citit-o in 2012.

Si cind te gindesti ca ideea – o satira la adresa serialului Star Trek in special, si a productiilor SF de televiziune in general – era atit de promitatoare: sublocotenentul Andrew Dahl, proaspat angajat pe nava stelara Intrepid descopera ca: (1) fiecare misiune implica o confruntare mortala cu forte extraterestre, (2) capitanul navei, ofiterul științific si aratosul locotenent Kerensky supravietuiesc intotdeauna acestor confruntari, (3) cel putin un ofiter de rang inferior este ucis.

Este inceputul unei metaliteraturi care putea sa fie foarte interesanta, dar, din pacate, Scalzi o rateaza aproape in totalitate. Cel mai reusit capitol din toata cartea este prologul, care putea sa se constituie intr-o povestire foarte buna si care parodiaza cu succes serialul Star Trek.

M-am tot gindit in timp ce citeam primele pagini cu cine seamana Dahl, personajul principal. Este adevarat ca e identic cu toate celelalte personaje barbatesti din carte, dar nu era asta. Este adevarat ca seamana la perfectie si cu personajele feminine, dar nu era nici asta. Este adevarat ca seamana si cu toate personaje din Fuzzy Nation, dar nu era asta. Este adevarat ca seamana cu personajele din Razboiul batrinilor, dar nu era nici asta. A durat putin pina mi-am dat seama cu cine seamana toate aceste personaje identice, cinice, sarcastice, ironice, uneori amuzante si de multe ori enervante: cu insusi John Scalzi. Cei care ii urmaresc blogul si il citesc pe Twitter stiu ca scriitorului american i se potriveste la perfectie descrierea de mai sus. Scalzi se scrie pe sine in toate personajele. Este adevarat ca Philip Roth sau Woody Allen se scriu permanent in creatiile lor, dar este totusi nevoie de un scriitor formidabil pentru a reusi acest lucru.

In afara de idee, nu este nimic pentru care sa merite citita aceasta carte. Personajele sint atit de subtiri, incit nici pina la sfirsit nu le poti diferentia, proza este functionala si firul narativ este convulsionat si confuz. Iar cele trei code care reprezinta un sfert din carte sint absolut de prisos. De altfel Scalzi a si recunoscut ca acestea au fost scrise din cauza ca romanul nu indeplinea lungimea ceruta de conditiile contractuale semnate cu editura.

Se poate aduce argumentul ca personajele sint asa pentru ca si ele sint o parodie la adresa personajelor din serialele SF. Dar Scalzi, care e din cind in cind si critic de film, ar trebui sa stie ca personajele din productiile de televiziune se judeca cu totul altfel decit cele din productiile cinematografice. Personajele din Redshirts sint scrise de parca un fan Dostoievski ar fi facut o parodie dupa episodul 17 din sezonul 5 din Star Trek: The Next Generation, fara sa fi vazut nici un episod precedent. Pentru ca o satira sa functioneze, ai nevoie de personaje bine realizate si interesante, iar acest lucru lipseste cu desavirsire din Redshirts.

Daca totusi ideea unei metaparodii la adresa Star Trek va tenteaza, cititi numai prologul. Si daca vreti cu tot dinadinsul sa parcurgeți Redshirts, macar terminati-o inainte de cele trei code.