Istoricul Max Hastings (Londra, 1945), unul dintre marii specialisti ai celui de-al Doilea Razboi Mondial, viziteaza pentru prima data transeele si frontul Marelui Razboi din 1914, anul catastrofei . Este o carte mult mai militara, cu mai putina subtilitate decat cea a lui Margaret MacMillan, dar cu incarcatura obisnuita de rautate, inteligenta, simt al umorului si cunoastere a mediului de razboi care il caracterizeaza pe autor.

De remarcat este romanul relatare despre invazia brutala a Serbiei de catre armata austro-ungare — Hastings subliniaza ca sarbii au fost cei care au suferit proportional cele mai multe victime in conflict — si descrierea esecurilor si limitarilor extraordinare ale generalilor. de ambele parti — al lui John French, comandantul Fortei Expeditionare Britanice, spune fara rost ca a fost „prost pana la moarte”. De asemenea, afirmatia ca faimosul plan Schlieffen care trebuia sa ofere Germaniei o victorie rapida a fost „fantastic” si nu ar putea functiona intr-o lume in care a avut loc o revolutie a puterii distructive a armelor, dar in care tehnologiile de transport si comunicatii sunt inca foarte puternice.

Ca de obicei cu el, Max Hastings este grozav in a descrie experienta de lupta si in selectia de marturii si anecdote. Una dintre trasaturile esentiale (si surprinzatoare) ale conceptiei sale despre Marele Razboi este ca nu crede ca acesta ar apartine unei ordini morale diferita de cel de-al doilea. Adica pentru el nu a fost „razboi rau” si „razboi bun”, „razboi care a fost doar un masacru inutil si altul necesar (pentru a pune capat nazistilor). Considera ca in ambele cazuri ei. a trebuit sa fie intreprins pentru a-i opri pe germani, ale caror intentii le considera ca fiind rauvoitoare intr-un conflict ca si in celalalt. „Uita-te doar la lista de achizitii a Kaiserreich-ului din august 1914, tot ce planuiau sa achizitioneze”, justifica el. anexeaza bucati mari din Rusia si Franta, Luxemburg, a converti Olanda si Belgia in state vasale… o lista ingrozitoare”. Hastings continua: „Este dificil astazi sa convingi oamenii ca oprirea germanilor in Marele Razboi a fost o cauza utila, ideea predomina de la poeti — Owen, Sassoon — ca a fost un carnagiu fara sens, dar este suficient. Gandeste-te la ce ar fi Europa. au fost ca si cum ar fi invins Puterile Centrale. Multi critica Pacea de la Versailles pentru ca, spun ei, a fost cruda cu germanii, nu isi pot imagina tipul de pace pe care l-ar fi impus Germania. Libertatea, justitia si democratia europeana ar fi fost foarte afectate”. dar gandeste-te doar la cum ar fi fost Europa daca ar fi invins Puterile Centrale. Multi critica Pacea de la Versailles pentru ca, spun ei, a fost cruda cu germanii, nu isi pot imagina tipul de pace pe care l-ar fi impus Germania. Libertatea, justitia si democratia europeana ar fi fost foarte afectate”. dar gandeste-te doar la cum ar fi fost Europa daca ar fi invins Puterile Centrale. Multi critica Pacea de la Versailles pentru ca, spun ei, a fost cruda cu germanii, nu isi pot imagina tipul de pace pe care l-ar fi impus Germania. Libertatea, justitia si democratia europeana ar fi fost foarte afectate”.

Pentru istoric, de altfel, vina pentru razboi revine mai ales Germaniei. „Se poate argumenta daca a fost responsabil pentru focar, dar nu si faptul ca, daca a existat o putere care ar fi putut opri mecanismul care a dus la razboi, aceasta a fost Germania. Marea ironie este ca daca nu ar fi intrat in razboi, atunci dominatia lui asupra Europei ar fi fost asigurata in douazeci de ani, din motive industriale.

Il intreb daca crede ca Kaiserul — a carui statuie de ceara a fost mutata la muzeul lui Madame Tussaud din Londra la inceputul razboiului de la Galeria Regala la Camera Ororilor (ii spune el) — si Hitler sunt comparabili. „Comparatia este posibila. Recent, inregistrand un program cu MacMillan la Versailles, ea mi-a spus: „Nu este paradoxal ca nimeni nu l-ar ierta vreodata pe Hitler ca a fost nebun, dar Kaiserul ar fi iertat din acelasi motiv?” Kaiserul a regizat lucruri teribile precum masacrele din Africa si uciderea sistematica a civililor din Belgia in 1914. Si dupa batalia de la Tannenberg a vrut sa trimita prizonierii rusi in Peninsula Curlanda si sa-i lase sa moara de foame acolo. Insistam sa-l vedem pe kaiser ca pe o figura mai degraba ridicola decat rea. Avea aspecte ridicole, dar si Hitler la fel”.

Pentru Hastings, elementul de razboi care defineste cel mai mult Primul Razboi Mondial nu este mitraliera, avionul sau gazul, ci sarma ghimpata! „Descoperirea ca ar putea fi folosit in razboi ca si cu animalele, pentru a bloca trecerea soldatilor a fost extrem de relevanta in lupta”. Il intreb pe cine considera cel mai reprezentativ personaj al Primului Razboi Mondial. Joffre? Baronul Rosu? Amiralul Fisher? Lawrence al Arabiei? „Lawrence? Nu era reprezentativ pentru nimic altceva decat pentru el insusi! Nu, poate acel veteran pe care l-am citat in carte, Henry Mellersh, care a scris: „Eu si tovarasii mei am intrat in razboi asteptand o aventura eroica si cu o credinta ferma in dreptatea cauzei noastre.”