E frig la San Cristobal, n-ai zice ca suntem la sud de tropice, e iunie și temperatura abia atinge vreo 22 de grade. Și asta doar daca se ridica pe varfuri. Și daca nu ploua. Dar suntem in sezon ploios și vremea frumoasa e un vis, ieri seara dardaiam cu polarul me mine, sub o umbrela, cu fularul la gat. Asta e. Așa e la munte. Chiar și in Mexic.
E frig, dar mi-e bine, sunt in San Cristobal, domnule! Știi cat de mult imi doream sa ajung in San Cristobal? In Chiapas, paradisul ala ascuns, teritoriul mayașilor, bastionul zapatiștilor!
Și capitala hipioților in Mexic. Serios. Geme de hipioți din toata lumea care și-au vandut avutul și au venit aici sa lupte pentru drepturile minoritaților. Și lupta, nu zic: iși deschid magazine cu bețigașe parfumate, manifeste zapatiste sau postere cu Che Guevara, asculta Bob Marley și Pearl Jam in barurile lor alternativ-autentice unde nu vezi picior de mexican, iți baga sub nas bijuterii colorate pe care ar trebui sa le cumperi, altfel ești un turist ignorant care nu manifesta respect fața de comunitațile indigene, ma rog, din astea. Acum nu ma intrebați de ce ar trebui sa cumpar bijuteria de la ei și nu de la o femeie de-a locului care are cateva guri de hranit și pentru care comerțul cu suveniruri e principala sursa de venit, ca, na, astea-s detalii.
In fine, fac abstracție de hipioți. San Cristobal are ceva. Tiene buena onda. Imi place. O fi chiar vremea asta rea care-mi aduce aminte de casa. Sau or fi culorile. Sau baieții aia care jucau fotbal pe strada azi dimineața. Sau cainii vagabonzi. Sau reggae-ul auzindu-se din baruri.
E cinci dupa-masa, azi a plouat dupa pranz, aerul s-a racit bine, dar de vreo jumatate de ora a ieșit soarele și eu ma intorc din plimbarea pe coclauri. Scrutez cerul dupa vreun curcubeu. Dar nu ma uit unde trebuie, nu in cer trebuie cautate curcubeele in San Cristobal. Curcubeele sunt sub nasul meu, in piața Catedralei. Carate pe umeri, in brațe, in papornițe, de catre femei mici, negricioase și desculțe, care te pandesc, vin la tine cu ochi rugatori și te implora sa le cumperi, ca n-au mai vandut nimic pe ziua de azi și ești primul lor client, haaai, por favor, ți-l dau cu zece pesos, cinci, cumpara te rog, cinci pesos curcubeul, chiar eu l-am țesut. O eșarfa, un colier sau o brațara in culori, ce vrei.
Eu, deocamdata, am scapat și ma indrept spre piedestalul din centrul pieței, pe care sta crucea mare de lemn. E folosit pe post de bancuța de toata lumea și e plin, dar cineva tocmai se ridica așa ca ma grabesc sa prind eu locul. Așa. M-am facut comoda. In spatele meu, un predicator blond de vreo douașcinci de ani ii amenința pe toți cu focurile iadului intr-o spaniola cu puternic accent american. Nu prea are priza la public.
Publicul, in schimb, se zgaiește cand intr-o parte, cand intr-alta. Ba la indienii din stanga pieței costumați in piei roșii, ca in western-uri, ba la muzicanții de strada din dreapta, ba la vanzatorii de baloane și vata colorata pe baț din fața. Ba la femeile cu mormanul de eșarfe la braț.
Dar ia uite la aia doi din fața. Tocmai au sosit doi baieți, par europeni, și au inceput sa-și aștearna in fața catedralei. Unul imbracat intr-un costum in carouri, cu pantofi lungi ca de clown, și un baston, vorbește cu o prietena. Celalalt s-a așezat jos și pregatește ceva. Are ceva percuții. Cate un gura-casca vine, se uita, pleaca, revine, se uita, ramane. In cateva minute in jurul celor doi s-a adunat o mulțime de oameni. Turiști, localnici, femeile cu eșarfele de braț, barbații care vand baloane și vata pe baț, toți stau și așteapta sa vada ce li se pregatește.
Show-ul incepe. Baiatul in carouri face pantomima, celalalt il acompaniaza la percuții. Lumea care mai ramasese in piața se indreapta inspre ei. Și se aplauda, se rade, se casca gura, se privește. La sfarșit, se dau bani. Cei doi baieți iși strang percuțiile, bastonul și restul recuzitei și pleaca.
Apoi lumea se risipește. Nici nu mi-am data seama cand au disparut indienii costumați in piei roșii. Și muzicanții din dreapta s-au oprit la un moment dat de cantat in vant. Predicatorul din spatele meu a obosit.
Vanzatoarele de curcubee se pun din nou pe fugarit turiști.
