Robert Jackson Bennett este unul dintre cei mai interesanti autori aparuti in ultimii ani pe scena literara americana. Usurinta cu care combina fantasy cu horror si cu science-fiction, lejeritatea cu care se plimba printre subgenurile literaturii speculative cu siguranta nu te fac sa te gindesti ca Bennett a debutat doar in 2010, cu romanul Mr. Shivers, un dark-fantasy inspirat din Cormac McCarthy.

Tema centrala a operei lui de pina acum o reprezinta mitul american: marea depresie in Mr. Shivers, dezvoltarea marilor corporatii in SF-ul noir The Company Man si vodevilul american intr-un fel de urban-fantasy istoric care este The Troupe, combinate insa cu cele mai intunecate legende ale istoriei cuceririi continentului american.

 The Troupe este povestea adolescentului George Carole si a dorintei lui de a-si gasi tatal, pe care el banuieste ca ar fi Heironomo Silenus, conducatorul unei misterioase trupe de vodevil. In prima parte il insotim pe George in incercarea lui a intra si a apoi de a se integra in trupa Silenus. Insa abia in a doua parte Bennett isi dezlantuie intregul talent pentru a sugera enigme inspaimintatoare si magii atotputernice, iar George va trebui sa patrunda misterul ce inconjoara trupa ale carei reprezentatii par ca schimba lumea inconjuratoare si de al carei destin pare ca atirna soarta intregului univers.

Ce iese cu adevarat in evidenta din acest roman sint personajele: cele rele sint absolut inspaimintatoare in intunericul si stranietatea lor (rareori am intilnit in fantasy fiinte mai putin comprehensibile si mai putin umane decit cele din The Troupe), cele bune sint sfisietoare in suferinta lor, iar cele gri sint fascinante in moralitatea lor complicata si dorinta lor de mintuire. Practic nu exista personaj in The Troupe alaturi de care sa nu vrei sa petreci mai mult timp si pe care sa nu doresti sa il explorezi pina in cele mai mici amanunte.

Bennett a fost deseori comparat cu Stephen King, dar acesta comparatie pe mine (si de altfel si pe Bennett) ma mira destul de mult. E adevarat ca amindoi folosesc magia pe scena tarimului american si ca Stephen King a fost unul dintre scriitorii importanti pentru formarea lui Bennett, dar abordarea celor doi nu ar putea fi mai diferita. Desi pornesc de la acelasi lucru, fantasticul si America, romanele lui King privesc cu vigurozitate inainte si isi creeaza propriile mituri, iar cele ale lui Bennett plonjeaza cu nostalgie in urma si aduc in fata intreaga pleiada de mituri americane din scurta istorie alba a acestor meleaguri.

Una dintre cele mai evidente influente pentru The Troupe a fost Neil Gaiman, care i-a aratat scriitorului american ca cititorii sint infometati de acest tip de povesti. Insa o influenta mai ascunsa, dar cred eu mai importanta, este Susanna Clarke. Istoria alternativa in care magia este o prezenta semiascunsa, relatia dintre doi magicieni, dar si cea intre maestru si novice, lumea paralela a unor fiinte elfesti ciudate al caror ajutor aduce mai multe necazuri decit beneficii, disparitia magiei din lume sint teme comune in The Troupe si Jonathan Strange & Mr Norrell. Insa daca in romanul scriitoarei britanice magia si misterul paminturilor englezesti au fost de mult intelese si dezvelite, in America inceputului de secol XX din The Troupe, mai este inca putin loc pentru tarimuri intunecate, magii misterioase si personaje enigmatice. Practic, The Troupe este o replica americana la Jonathan Strange & Mr Norrell si este aproape la fel de bun ca romanul scriitoarei britanice.

O alta influența care se vede in proza lui Bennett este cea a lui John Steinbeck. Va amintiți cind citeați Frunctele miniei sau La rasarit de Eden și va dezmeticeați dupa citeva ore ca ați citit 300 de pagini dintr-o suflare, pagini care insa, daca va gindeați mai bine, au parut ca sint mult mai multe? Și proza din The Troupe are aceeași calitate: curge lin și fara nici un fel de poticniri, insa in același timp este plina de profunzime și ințelesuri ascunse.

Robert Jackson Bennett este considerat de multa lume un scriitor de literatura horror. Si pe buna dreptate, pentru ca The Troupe are multe momente intunecate, unele chiar respingatoare si inspaimintatoare pentru cititor, dar nu poti spune ca e un roman horror, pentru ca este aproape perfect echilibrata intre horror si fantasy.

The Troupe are rezistenta la incadrare, ceea ce mie imi place foarte mult, personaje extraordinare si, desi nu este cel mai bun fantasy pe care l-am citit in ultimii ani, cu siguranta ca este cea mai buna carte horror pe care am citit-o si o recomand tuturor acelor care vor sa reflecteze asupra disparitiei magicului si magiei din plapinda si abia nascuta lume industriala.