Uciderea comandantului iranian Qasem Soleimani ar fi putut foarte bine sa fi fost cea mai importanta decizie de politica externa a presedintiei lui Donald Trump. Repercusiunile sale vor fi resimtite in zilele, lunile si chiar anii urmatori, dar care vor fi ele exact depinde de ceea ce va face administratia Trump in continuare.
Lovitura a fost explicata de inalti oficiali americani ca fiind atat un efort de a descuraja o viitoare agresiune iraniana, cat si un act de aparare preventiva in fata unui atac iminent. Trump si secretarul de stat Mike Pompeo au cantat deja cu tweeturi patriotice care amintesc de bannerele „Misiunea indeplinita” lansate in primele saptamani ale razboiului din Irak. Dar ceea ce era adevarat atunci in Irak este adevarat acum: criza nu se va termina aici.
Actiunile de razbunare ale Iranului se vor desfasura in timp, adesea in moduri pe care nimeni nu se asteapta, si nu se vor limita la Irak sau chiar la Orientul Mijlociu. Administratia Trump trebuie sa se pregateasca pentru o gama completa de situatii neprevazute: atacuri cibernetice, atacuri teroriste in strainatate si pe teritoriul SUA, incercari de asasinare a oficialilor americani si mai multe atacuri asupra campurilor petroliere saudite. Iranul va lua probabil pasi mai provocatori in ceea ce priveste programul sau nuclear: de fapt, tara era deja asteptata sa-si anunte ultima sa indepartare de la acordul nuclear din 2015, Planul de actiune cuprinzator comun (JCPOA).
Trump are nevoie de o strategie care sa faca mai mult decat sa raspunda miscarilor tactice ale Iranului pe masura ce apar. El trebuie sa decida cum vrea sa rezolve aceasta criza si sa lucreze inapoi de acolo. Scopul SUA in acest moment ar trebui sa fie de a detensiona situatia si de a evita un razboi mai larg si sa faca acest lucru intr-un mod care sa-i lase pe americani mai in siguranta pe termen lung.
In acest scop, administratia va trebui sa trimita mesaje clare, consecvente, care sa nu fie inutil de provocatoare, in timp ce lucreaza in liniste pentru a asigura siguranta avanposturilor diplomatice americane vulnerabile. Washingtonul ar trebui sa se coordoneze cu aliatii SUA si trebuie sa incerce sa deschida un canal diplomatic catre Teheran, printr-o terta parte, daca este necesar. Orice altceva in afara de aceasta risca sa cufunde Statele Unite intr-o alta aventura costisitoare in Orientul Mijlociu.
FARA OPTIUNI BUNE
Pe termen scurt, raspunsul Iranului la asasinarea lui Soleimani va prilejui luarea unor decizii cruciale: continua Statele Unite ale Americii lovituri „tit-for-tat”? Se escaladeaza, ceea ce ar implica desfasurari substantiale si actiuni militare suplimentare ale SUA? Sau pentru a incerca de-escaladarea, de exemplu, prin deschiderea unui canal diplomatic? Administratia Trump va trebui sa decida cum sa apere cel mai bine personalul american de la posturile diplomatice vulnerabile din strainatate si daca va evacua cetatenii americani din anumite locatii. Unele miscari, cum ar fi trimiterea de forte suplimentare in Orientul Mijlociu, se vor situa pe linia dintre descurajare si escaladare. Si orice miscare poate fi interpretata gresit.
La fiecare punct de decizie, Trump va avea doar optiuni proaste din care sa aleaga. El a ramas fara canale diplomatice, o comunitate internationala divizata si un Congres sceptic. Sustinerea unui nivel scazut va fi aproape imposibil, deoarece sunt probabil mai multe calcule gresite de ambele parti – asa cum atesta deja istoria recenta a represaliilor SUA pentru atacurile sustinute de Iran impotriva tintelor americane din Irak. Dar de-escaladarea va fi, de asemenea, dificila, avand in vedere bravada retorica de ambele parti si lipsa, sub aceasta administratie, a tipurilor de canale diplomatice functionale catre guvernul iranian care au existat sub administratiile anterioare. O escaladare ulterioara, intre timp, ar insemna probabil un razboi mai larg, conventional. Toate aceste decizii se vor desfasura pe fundalul tulburarilor regionale: parlamentul irakian ia in considerare acum sa dea cu piciorul SUA
Pentru a gestiona eficient repercusiunile grevei asupra lui Soleimani, administratia Trump va avea nevoie de sprijin intern. Dar presedintele a lansat greva fara a consulta Congresul sau a pregati publicul sau aliatii SUA pentru ceea ce ar putea urma. In zilele urmatoare, Trump si echipa sa vor trebui sa castige increderea poporului american si sa-l convinga ca rapoartele de informatii au justificat decizia. Aceasta nu ar fi o sarcina usoara pentru niciun presedinte dupa razboiul din Irak, dar va fi deosebit de dificila pentru Trump, care a dezbinat in mod deliberat. El va trebui sa-si prezinte cazul in timp ce articuleaza clar planul administratiei sale de a evita inca un razboi din Orientul Mijlociu pe care publicul american nu-l doreste.
Avand in vedere lipsa de coerenta a politicii externe a lui Trump si rezistenta sa la planificarea dincolo de urmatorul tweet, sarcina de a iesi tarii din acest labirint va reveni probabil oamenilor din serviciul si diplomatilor americani. Cu alte cuvinte, pentru optiuni si planuri politice puternice, Trump va avea nevoie disperata de multi dintre aceiasi membri ai Consiliului de Securitate Nationala, Departamentului de Stat si comunitatii de informatii pe care i-a atacat si subminat in mod persistent in ultimii trei ani.
Trump va avea nevoie si de sprijinul Congresului. Esecul administratiei de a se consulta chiar si cu conducerea Camerei si a Senatului sau a Bandei celor Opt – formata din lideri ai Senatului si Camerei si presedintii de comisii relevanti – inainte de atacul aerian a fost de neiertat. Era in mod clar timp pentru un briefing, iar Gang of Eight are reputatia de a evita scurgerile. Administratia va trebui acum sa informeze complet Congresul si sa-i convinga pe membri ca are o strategie solida, o justificare legala adecvata si un plan in vigoare pentru a mentine americanii in siguranta in tara si in strainatate. Orice extindere serioasa a acestui conflict va necesita ca administratia sa obtina autorizatia Congresului. Anul trecut, membrii Congresului din ambele partide au spus clar ca nu au chef sa autorizeze razboiul cu Iranul si au adoptat o legislatie in acest sens.
Lui Trump poate ca nu-i place sa lucreze cu alte tari, dar nu poate evita asta acum. El are nevoie de aliatii SUA (precum si China si Rusia) sa impartaseasca informatii despre potentialele atacuri de represalii si sa sustina rezolutiile Consiliului de Securitate al ONU daca Iranul isi intensifica dezvoltarea armelor nucleare. Ca Franta – si nu doar Rusia si China – a condamnat deja asasinarea lui Soleimani nu este un semn bun. Nu exista nicio coalitie a celor dispusi in acest moment sa pedepseasca Iranul in continuare, iar „presiunea maxima” in mod clar nu isi atinge rezultatele dorite. Din pacate, Trump nu reuseste sa se foloseasca de un surplus de bunavointa in intreaga lume. Majoritatea celorlalte guverne vad politica administratiei Iranului ca pe o rana auto-provocata, incepand cu retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul.
NOI REALITATI
Aceasta criza ar putea consuma cu usurinta presedintia lui Trump. In curand s-ar putea gasi un presedinte de razboi, nu un presedinte antirazboi. Ar trebui sa-l sune pe fostul presedinte George W. Bush pentru a afla ce se intampla cu mostenirea voastra atunci cand va adanciti intr-un razboi inutil. Si ar trebui sa-l sune pe fostul presedinte Barack Obama sa invete cum sa dezgroape tara.
In acest moment, americanii sunt mai putin in siguranta pentru ca Trump l-a ucis pe Soleimani. Decapitarea tactica nu rezolva problema Iranului. Corpul Garzii Revolutionare Islamice inca exista, iar atacurile sale asupra intereselor SUA vor creste probabil. Programul nuclear iranian inca exista, JCPOA este efectiv mort, iar Washingtonul este acum si mai departe de a obtine acordul mai bun pe care l-a promis Trump.
Pe scurt, Statele Unite se afla din nou in pragul unui conflict militar din ce in ce mai adanc in Orientul Mijlociu. Trump si echipa sa de securitate nationala nu par sa inteleaga pe deplin tot ce ar putea urma si ce este in joc. Poporul american va fi cel care va purta aceasta povara pentru zilele si anii care vor urma.
